DANIEL CORBU

Puruşa

Când am scris Poema sfîrşitului
era o seară smolită de gînduri
când orice disperare îşi cerea dreptul la
                                                   desăvîrşire
iar prinţul Mîşkin cu care ne-ntâlneam tot mai des
surâdea apocrif.
Ca un înger trecea deasupra noastră
Puruşa în rochia-i de nenufar
canonizînd absenţa.
Dar nu aceasta-i consolarea noastră
clipă neagră şi lacomă clipă!
Despre munţii ascunşi prin ceruri
am vorbit cu clarvăzătorul Von Dogen
până când domestica secvenţă da-n muguri
Doar el ştia că începusem să scriu erezii
că nu mă interesează urmele zeilor
că nici un bătrân adevăr nu minte.
Cucernicul Von Dogen cu vorbele-i sfinte
totul ştia. Nu rîde, visează-nainte!