DANIEL CORBU

Poftiţi, domnule Kafka!

S-ar cuveni un imn pentru
alunecarea-n abis
s-ar cuveni o dovadă!
Şi pe cînd se desface-n bucăţi zeul tău protector
şi înfloreşte văzînd cu ochii labirintica civilizaţie
                      metatextuală
iar miracolul dezgolirii de sine atinge apogeul
cu aceeaşi febrilitate cu care neofiţii
îşi împart Paradisul
nu dispera! Lucrul în care nimeni nu crede
se-nfometează în sine
şi totul e salvator
pînă şi această peticită speranţă
                      pînă şi acest vis amputat
şi chiar această dimineaţă în care
stai şi priveşti picurii ploii pe un mormânt nou.
Cineva mătură curtea abatorului
cineva spune: poftiţi domnule Kafka!
S-ar cuveni un imn pentru
alunecarea-n abis
s-ar cuveni o dovadă!
Nu departe: o trompetă rezemată de zid.
Mîna clipocind uşor înspre inimă.