DANIEL CORBU

Poezia lui Daniel Corbu - Radu G. Ţeposu

Daniel Corbu vine din spiritul rebel şi sfidător al generaţiei lui Geo Dumitrescu, dar el poate avea legătură şi cu liricii americani din grupul de la San Francisco, cu un Lawrence Ferlinghetti ori Gregory Corso bunăoară. Insurgenţa declamaţiei ţîşneşte impetuos, deşi în spatele frondei se găseşte un ţipăt reprimat: „Domnilor eu pot fi şi spaima voastră de moarte/ din sîngele meu pornesc cruciade/ sînt un om extraordinar melancolia/ îmi e tradusă deja în cîteva limbi/ nu vă luaţi după aspectele exterioare/ nu vă luaţi mai ales după faptul că/ la urma urmei tristeţea mea e o piaţă/ de plimbat cîinii” (Schiţă pentru un autoportret). Ceea ce e de preţuit în lirica lui Daniel Corbu e tocmai această stăpînire atentă a provocării. Poetul simte exact momentul replierii, ştie să dozeze instigaţia şi, mai ales, evită să treacă de la ambiguitatea frondei la satiră. Montura scenografiei lirice este impecabilă, chiar dacă prin cortină răzbat reverberaţiile unui ideal moral. Efecte admirabile obţine Daniel Corbu şi cînd proiectează, în ton impersonal, declinul tragic al fiinţei.

Radu G. ŢEPOSU
(Flacăra, nr. 22,1986)