DANIEL CORBU

Poem despre foşnitoarea absenţă

Ei bine s-a sfîrşit încă un an plin de greşeli.
Aş putea să mint în fiecare clipă
aş putea sã-ţi dărui vocalele unei limbi
numai de mine vorbită
ţie foşnitoare Absenţă
de-atîta timp nu ţi-am dăruit trandafiri
în tine stã nebunia de departe
                                        i se aud împuşcăturile
în mine asfinţituri îşi împreunã braţele
şi plîng cu mîini rotitoare
de parcă-aş avea în fiecare deget o inimă.

M-ai dezrobit de albastru de piatră
                                                         de iarbă verde
numai de ochii de părul tău lung nimeni nu mă dezvaţă.
De dragul tău mi-am pierdut toate măştile
duc în spinare duminici
scuip orizontul precum ereticii ideile sfinte.
Spre seară intru în mine ca-ntr-o catedrală pustie
strig şi ecoul mă umple de spaimă.