DANIEL CORBU

Cina de taină

De parcă-aş avea destul timp de parcă
mereu aş începe
seara îmi vin în memorie întâmplări fără seamăn
cu priviri zornăind ca arginţii
în urechi îmi sună foşnetul inimii
tropăitul Iovilor cutreierînd cartiere.
Aşa începe cina de taină:
ucenicii au aşezat tacîmurile de argint
au umplut castroane de fulgere
în pahare atoatestăpînitor se răsfaţă orizontul
Acum orice rugă umileşte asfinţituri
                orice aureolă se-nclină.
Aşa începe cina de taină
dar poate undeva s-a şi pregătit o cruce
pe măsura palmelor mele.

Nu sînt Iisus nici Napoleon nici măcar Stig
Dagerman stau singur la cina de taină
şi totuşi cineva mă va vinde.