Brandul numit Dumnezeu
By admin | February 6, 2008
Poate ca e nevoie sa treci prin urdinisurile, noimele si normele unor sarbatori crestine anuale pentru a-ti da seama de potopul de CD-uri si carti, dar mai ales de CD-uri encomiastice care cînta pe Dumnezeu („hai, hai, pa din dos pa dupa Rai!”), pe fiul lui Dumnezeu, Iisus, magii, vestirea, minunile. Orice cîntaret, fie ca e patruns de credinta sau nu, fie ca are har (propensiuni imnologice) sau voce ori nu, simte nevoia sa se agate de brandul numit Dumnezeu. Cu bune foloase materiale, altfel nu s-ar povesti!
Însa postmodernitatea, impusa în lume de cîteva decenii, a adus cu ea destule rasturnari, între care deconstructia si pulverizarea miturilor. S-a trecut de la epoca mitizarilor, a miturilor construite cu grija, care contin atît imaginarul, dar si gîndirea pozitiva, iluzia, ideile de bine si moral, la cea a demitizarii. Cei mai vîrstnici îsi aduc aminte de Biblia hazlie, o facatura bascalioasa aparuta la Moskova si tradusa în toate limbile lagarului socialist. Acest manual al ateilor, a fost prima mare încercare de demitizare. El a demonstrat ceva, pornind de la legenda regelui Midas, dar inversînd lucrurile: ca tot aurul atins de unii în loc sa se prefaca în frumusete aurita, se preface în zgura, gunoi, rugina, smîrcuri. Cîta tristete!
Eminescu a spus cîndva: „Stim ca nu traim în lumea ce pe nesimtite cade?” Asta e senzatia de acum, cînd parodia si bascalia sfidatoare, masinatiuni ale postmodernismului (termen si concept dezbatute în cartea noastra Postmodernismul pe întelesul tuturor, unde combateam superficializarea gîndirii, apologiile „gîndirii slabe”) au devenit principale mijloace de investigare. E de-ajuns sa intri în orice librarie din orice loc din „satul planetar” si esti frapat de spectaculoasa literatura denigratoare si demitilizatoare legata de brandul numit Dumnezeu. Poti vedea cum excelentului film „Iisus” a lui Zefirelli îi urmeaza o serie de filme postmoderne de la „Codul lui Da Vinci” realizat dupa cartea profanatoare a lui Dan Brown, best-seller aparut în peste treizeci de limbi, pîna la cele în viziune porno. Poti rasfoi „Codul lui Da Vinci. Sursele secrete” a lui Jean-Jacques Bedu si chiar citi despre Staretia Sionului, despre Rozacrucieni, despre Templieri si Francmasoni, despre Graal si despre Ordinul Fratiei Polare. Poti alege din raft „Lexiconul erorilor biblice”, de Walter-Jörg Langbein, un detectiv de erori ale cartilor sfinte sau „Pandora. Incidentul Iisus”, de Frank Herbert si Bill Ransom, un tom despre trezirea din somnul criogenic pentru asumarea rolului mîntuitorului. De esti interesat de evanghelii, poti afla, prin Barbara Thiering, ca Evanghelia lui Ioan a fost scrisa de Iisus (nu conteaza ca singura marturie a scrierii lui Iisus este doar a unui cuvînt pe nisip!), poti rasfoi „Evanghelia dupa Iuda”, de Benjamin Iscarioteanul (Ed. Macmillan, Londra, 2007), „Evanghelia dupa Toma”, „Evanghelia dupa Darwin”, „A cincea evanghelie” de P. Vandenberg, „Evanghelia vagabonzilor” a newyorkezului Brennan Maning sau, pur si simplu (lovitura sub centura!), „Evanghelia dupa Mc Donald’s”, în care autorul, Derek Tidball, va va vorbi despre „filozofiile de viata care se ascund în spatele imaginii sucului, hamburgerului, al pantofilor de sport sau al filmelor.”
De esti si mai indiscret, te poti avînta în lectura opului „Convorbiri cu Iisus”, de René Laurentin sau „Francmasoneria, Venus si secretul vietii lui Isus”, de Ch. Knight si R. Lomas (de aici poti afla despre copilul lui Iisus cu Maria Magdalena!) sau „Amantele lui Isus”, de Jacques Vodin sau „Cum a murit de fapt Iisus?” dupa investigatiile medicului Luigi Malantrucco. Desigur, un român (Dumitru Balasa) te va duce „De la Zamolxe la Isus Hristos”, un italian ca Atto Melani îti poate vorbi despre „Regulile jocului în alegerea papilor”, Florian Garz despre „Papa, marele spion”, Mihaela Palade despre un excurs „De la moartea lui Dumnezeu la moartea artei”. Daca esti mai slab de înger, e bine a nu lua în seama topul facut de americani nu demult, în care Iisus apare pe locul II la publicitate dupa fotbalistul Beckham, Shakespeare pe locul III, iar Dumnezeu pe locul IV. Daca mai vrei sa te întorci la „Doctrina secreta a templierilor” (Laurent de Vargas), la „Secretele Vaticanului (I. Millenari)” la „Hitler contra Iuda” (Sam Izdats) sau la „Diavolul înfiat de Dumnezeu”, e deja un hazard. Saturat de-atîta demitizare postmoderna, atîta haloimis informational, îti vine sa te retragi în paduri. Sau pe vreo insula pustie, asemenea lui Robinson Crusoe. În timp ce Dumezeu, mitizat sau demitizat, ramîne un brand de exploatat în mod profitabil. Brandul numit Dumnezeu!